
Campionatul Naţional al Republicii Moldova la Taekwon-Do ITF 2020 este amânat pe un termin nedeterminat din cauza COVID-19
Campionatul Naţional al Republicii Moldova la Taekwon-Do ITF este amânat din cauza pandemiei.
Federaţia Naţională Taekwon-Do (I.T.F.) din Republica Moldova, fondată pe 30 noiembrie 1992, este o asociaţie obştească cu caracter sportiv, neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate, in vederea realizării in comun a scopurilor determinate în statut.
Federaţia Naţională este unica organizaţie, care reprezintă ramura respectivă de sport, organizează şi coordonează dezvoltarea probei sportive Taekwon-Do ITF pe întreg teritoriu Republicii Moldova.
Ani de activitate
Atestări la centuri
Campionate şi Cupe Naţionale
Sportivi
Seminarele Naţionale de tehnică şi de arbitraj în cadrul cărora se aduce la cunoştinţă toate noutăţile în Taekwon-Do ITF
Seminarele internaţionale pentru arbitri, pentru antrenori de copii și pentru instructori care vor să se atesteze la un grad mai înalt.
Campionatul Naţional şi Cupa Republicii Moldova se desfășoară odată pe an, pentru a selecta cei mai buni sportivi în Lotul Naţional, care vor prezenta ţara la competiţii Internaţionale.
Competiţiile Internaţionale sunt: Campionatul şi Cupa Mondială, Campionatul şi Cupa Europeană şi altele.
Taekwon-Do ITF este pentru orice virstă şi gen, pentru începători şi pentru avansaţi. Antrenamentele la copii se desfășoară în grup de până la 14 persoane, cu diferenţa de vîrstă 2-3 ani, începând cu 5 ani.
Federația Națională înaintează Comisiei de conferire a categoriilor sportive în dependență de rezultatul obținut la competițiile sportive naționale și internaționale.
Campionatul Naţional al Republicii Moldova la Taekwon-Do ITF este amânat din cauza pandemiei.
În data de 9-10 Octombrie 2021 se va desfășura al 3-lea Seminar Tehnic International online cu Marele maestru Hwang Ho Yong, organizat de către Federația Cehă de Taekwon-Do ITF și aprobat de către Federația Internațională (ITF)
Andrea
Taekwon-Do ITF este sport, artă marţială şi un mod de viaţă.
Gabriel
Recomand pentru toate vârstele indiferent de gen.
Isidor
Aducând copilul la Taekwon-Do ITF, puteţi fi siguri că, el va fi ocupat în activităţi utile: dezvoltare fizică şi spirituală, disciplină, respect pentru maturi, autodezvoltare continuă, cercul corespunzător de comunicare.